Sala oglinzilor USR - lansare «Ibovnice...»

SALA OGLINZILOR - UNIUNEA SCRITORILOR DIN ROMÂNIA

LANSARE DE CARTE

IBOVNICE CU OCHI DE MARAMUREȘ

de

MIHAI HAFIA TRAISTA

Actrița Doina Ghițescu și regizorul Dan Simion

De la stânga la dreapta:

M. H. Traista, regizorul Dan Simion, scriitoarea Silvia Zabarcencu, consilier la ministerul Culturii Iaroslava Colotelo și scriitorul Pablo Romaniuc

Membrii ansamblului «Zorea»

Mihai Colotelo și Dan Vasilescu (trupa ACUM) cântă «Imnul pentru Maramureș»

 pe versurile lui M. H. Traista

Actrița Doina Ghițescu împreuna cu Mihai Hafia Traista și fiul acestuia Stepan Cristian David

Veșnicia s-a născut la sat…

Istoria şi tradiţia din Maramureş îşi au izvorul nesecat în însăşi inima satului – comunitate formată dintr-un grup de familii bine înrădăcinate de-a lungul secolelor. Personajele comunităţii, ţăranii – comunică cu semenii lor prin gesturi, pe cale orală sau scrisă, participă la toate verigile importante ale vieţii de la naştere, celebrarea unor evenimente din segmentul vieţii, impus de statornicia ciclică. Toate aceste evenimente, neschimbate de când e lumea, sunt înrămate de singurul veşmânt consolidator – iubirea. De aceea, celebra vorbă „unde dragoste nu e, nimic nu e!“… ne dă, involuntar, răspuns la toate întrebările, contradicţiile ivite în cursul ciclicităţii existenţiale. Provenind dintr-un astfel de mediu – satul, omul – observatorul principal al întâmplărilor cotidiene, poate să-şi exprime sentimentele într-un mod deosebit, pur, concret sau simbolic.

Dacă acest om al locului mai este hărăzit cu talent, atunci povestea vieţii acelei comunităţi ia amploarea necesară, trece graniţa unicatului, intră în spectrul mai larg al exprimării artistice.

Am enunţat acest excurs tocmai pentru a prezenta un astfel de „om al locului“ – pe scriitorul maramureşean Mihai Traista, autor a şase cărţi de poezie şi proză în limba ucraineană: Simfonia ierbii de mătase (poezii, limba ucraineană, Bucureşti, 2001), Dimineţi azurii (proză scurtă, limba ucraineană, Bucureşti, 2004), Suflet de huţul (nuvele, limba ucraineană, Bucureşti, 2008), Nu da crezare ochilor tăi (proză umoristică, limba ucraineană, Bucureşti, 2009), Pe cărări de mălin (povestiri şi poveşti pentru copii, Bucureşti, 2009), Puntea (proză umoristică, limba ucraineană, Bucureşti, 2010) şi a recent apărutei cărţi în limba română – Ibovnice cu ochi de Maramureş, Editura RCR Editorial, Bucureşti 2011.

Cartea este împărţită în trei părţi:1. Păţaniile unchiului Fedea, 2. Amintiri din epoca de mămăligă, 3. Ibovnice cu ochi de Maramureş. Prefaţa fiind bine întocmită de talentata scriitoare Silvia Zabarcenco, reflectă un caleidoscop transparent, surprinzând izul firului literar al scriitorului.

În primul capitol apar personaje vii care există şi azi, în realitate, palpabile, flecare, hâtre, şugubeţe, gata să-ţi întindă câte o capcană, ca la urmă, să râdă cu poftă, trăgându-te pe tine în acea horă a acţiunii, descreţindu-ţi fruntea… Schiţele umoristice „Binoclul, preotul şi unchiul Fedea“, „Binoclul, pădurarul şi unchiul Fedea“, „Rabinul, bancnota şi unchiul Fedea“ ş.a., în care Fedea este un personaj principal, se remarcă prin fluxul coerent, narativ – o introducere, legarea ac ţiu nii şi deznodământul, totdeauna cu haz: „Apăi, no, că dă amu înainte, domnule birău, o să-mi dai dum ‘ata mie preştaţie când mi-o da popa canoane!“ (p. 51). Aria geografică de desfă şura re a acţiunii – nordul Maramureşului – spaţiu relativ închis, cuprinde perioada postbelică, de după cel de al Doilea Război Mondial, până în prezent, cu unele reminiscenţe istorice anterioare, cu coloritul lingvistic adecvat epocii respective redat cu talent de către scriitor în fraze scurte, sacadate, concise care conduc firul relatării la obiect – determinând acţiunea să se scurgă uşor spre următoarea schiţă: „Apăi aşa-ţi trebui, că io te-am ‘vertizat, că puntea a făcut-o ăia a birăului de la sfatu’ popular şi tu musai te-ai şi suit pe ea, de parcă ai fi cocu, zău de nu…“ (p.66). Personajele lui Mihai Traista oscilează uşor din pozitiv spre negativ şi invers, astfel că morala lor reiese din comportamentul lor, în diferite situaţii. Sintagma „scopul scuză mijloacele“ este frecventă mai în toate schiţele narative, în special în comedia în trei acte „Ibov nice cu ochi de Maramureş“, unde numai şase personaje: Ionaşcu Gorun, Floare, Lupu Ciomag, Iza, Codru Topor, Baba Dragutina – reuşesc să închege o naraţiune în diferite ipostaze, mai mult sau mai puţin pertinente. Religiozitatea personajelor reiese din dialogurile şi monologurile lor, astfel că întrebarea pusă de André Malraux „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc“ este unul negativ. Din cele zece porunci biblice, abia dacă două-trei sunt respectate… „Vezi! Eu nu mint ca altele. Ehei, eu, când eram ca tine, aveam câte trei, patru ibovnici, dar nu ştia unul de altul, dar ‘mite să afle altcineva. Ştefan al meu, fie-i ţărâna uşoară!“ (p. 167).

…O lume monoteistă, cu reverberaţii politeiste. Cele şase personaje din comedie trec printr-un „purgatoriu“ al conştiinţei, maleabile, în cele mai multe cazuri, aplaudând situaţia, ajunsă la limită prin acceptarea compromisului, concluzionând, parcă… „Suntem făcuţi din aceeaşi materie, ca şi visele şi, scurta noastră viaţă se săvârşeşte cu un somn“ (W. Shakespeare, „Furtuna“. Actul II, scena III; trad. Leon Leviţchi, Editura „Minerva“, 1975).

Deşi personajele lui Mihai Traista nu acţionează după un tipar actoricesc anume, ele au acumulat, de-a lungul veacurilor gena primară a incestului, a duplicităţii, crezând că iubirea le va salva pe toate. Reuşita scenică a schiţelor şi a comediei este cea a satului primar, a locului unde nu s-a întâmplat nimic, dar în realitate – locul în care se întâmplă totul.

Iată deci, o carte destul de interesantă pentru a fi citită, şi, iată, deci, şi o propunere pentru viitorii editori ai acestei cărţi – de a mări tirajul spre binele şi al cititorului, şi al spectatorului, care aşteaptă astfel de cărţi, de prezentări scenice.

Paul Romaniuc