Ibovnice cu ochi de Maramureș

IBOVNICE CU OCHII  DE MARAMUREŞ

(Comedie populară în 3 acte)

Motto: «Nu-s picioare ca la Floare...
Aşe mândre şi uşoare.»

din folclorul maramureşan

PERSONAJELE
IONAŞCU GORUN, ţapinar, între două vârste.

FLOARE, nevasta lui Gorun, cu mult mai tânără decât el.
LUPU CIOMAG, tânăr gospodar, oier.
IZA, nevasta lui Lupu Ciomag.
CODRU TOPOR, pădurarul satului.
BABA DRAGUTINA, descântătoare de farmece.

Actul I

În casa lui Ionaşcu Gorun.
(Odaie ţărănească. La stânga, în planul întâi, un pat acoperit cu cergă şi două pern;, în planul

al doilea uşa de la cămară. În dreapta, în primul plan, o ladă de zestre vopsită în verde, iar în planul doi, un cuptor ţărănesc zugrăvit în albastru. În planul din fund, pe perete, câteva icoane, ulcioare şi farfurii împodobite cu ştergare înflorate, în partea stângă, uşa de la intrare în odaie, la mijloc o masă, în spatele căreia se află o laviţă lipită de perete, acoperită cu o faţă de masă înflorată; pe masă, o lampă de gaz, o pâine mare acoperită cu un ştergar şi un ulcior de lut; de o parte şi de alta a mesei, câte un scaun cu spătar înalt.)

Scena I

(Floare singură)

FLOARE (mătură podeaua, cu mătură din nuiele de mesteacăn şi cântă.):

Măi, bade, cu cuşmă neagră,
Du-mă-n lume de ţi-s dragă.

De ţ-a hi urât cu mine
Fă-mă brâu pe lângă tine,
De ţ-a hi urât cu brâu
Fă-mă pană de sansiu,
De ţ-a hi urât cu pană
Fă-mă lumnină de ceară:
Bade, unde-i însăra
Eu mândru ţ-oi lumina.
Oamenii te-or întreba:
Ce lumină-i aiasta?
Asta-i lumnină de său.
Drăguţa din satu mneu,
Asta-i lumnină de ceară,
Drăguţa din a me ţară.

(Se aşează pe pat şi oftează.)

Of, Doamne! bine mai zice cântecul... Bătu-o-ar amarul de soartă că mi-o fost ca o mamă vitregă! Ce folos de aşe viaţă, dacă n-am cu cine ieşi duminică la joc? Toate nevestele ies cu bărbaţii lor, numai eu una nu am cu cine, că Ionaşcu al meu...

(Dă din mână a lehamite, apoi se ridică în picioare.)

De nu m-aş drăgosti cu Lupu, cred că aş muri de amar. Aşe om mândru ca el nu-i altu sub soare... Când mă strânge-n braţe şi mă ţucă uit de toate relele, până şi de hâdul de Ionaşcu, bată-l cucu să-l bată, că mi-o mâncat tinereţea! Bine că nu stă prea mult pe acasă şi Lupu poate să-mi aline dorul. Astă seară musai să vină!

(De afară se aude vocea Izei.)

IZA:

Eşti acasă, vecino?

FLOARE (mirată):

Ce dracu... Doamne iartă-mă!

(Îşi face semnul crucii.)

Ce-o mai vrea şi mironosiţa asta?

(Se aud ciocănituri în uşă.)

Acasă îs, acasă!

(Încet.)

Unde să fiu? Eu nu umblu toată ziua pe la vecini ca tine.

SCENA II

(Floare şi Iza)

IZA (intrând pe uşă):

            Lăudăm pe Isus!
FLOARE:

În veci amin! Şezi la noi, vecino!

IZA:

Of, că tare-s grăbită, da mă aşez un pic, să dea Dumnezeu să se aşeze tot binele în casă şi-n gospodărie! M-am apucat de copt pită, da mi s-o găurit tipsia, ard-o focu’! Atunci gânditu-m-am: ia să dau o fugă la vecina Floare, poate-mi împrumută ea pe a ei?

FLOARE:

Vai de mine, da cum să nu!

(Intră în cămară.)
IZA:

Lupu al meu, vrea să urce diseară la stână şi m-am apucat să coc nişte pită ca să nu mai piardă vremea pe acolo cu făcutul mămăligii.

FLOARE (iese din cămară cu tipsia în mână, o întinde Izei.):

Poftim vecino, foloseşte-te sănătoasă de ea!
IZA (luând tipsia):

Mulţam fain, dimineaţă bună, ţi-o aduc îndărăt!
FLOARE:

Nu-i nici o grabă, nu-mi hia de ea aşe repede. Da, spune-mi, vecino, ce mai e nou prin sat că eu... 

IZA:

Da eu nu?... Şi eu dragă vecină, nu-mi văd mâinile de atâta muncă, n-am timp să ies nici până-n uliţă, gândeşti că trăiesc undeva-n pădure, de nu mai ştiu nimic din ce se petrece-n sat, nu am timp şi bună pace!

FLOARE:

Vai, şi eu la fel, de când mă trezesc şi până-n noapte una-întruna...
IZA:

Da, auzit-ai tu, vecină, ce grăiesc nevestele, prin sat?
FLOARE:

De unde să aud? Că eu, de când mă trezesc şi până-n noapte...
IZA:

Da eu nu? Atâta haram pe capul meu că nu am timp nici să schimb o vorbă cu cineva să aflu ce se mai...

FLOARE:

Şi eu la fel, vecino, da spune-mi, ce grăiesc nevestele prin sat?
IZA:

Nu ştiu de e adevărat au ba, da aşe grăiesc toate nevestele că...
FLOARE:

 Dacă grăiesc toate, musai să fie adevărat! Că unde nu-i foc, nici...
IZA:

Aşe m-am gândit şi eu, că dacă grăiesc toate nevestele... că doar, de-ar fi minciună, n-ar grăi toate la fel.

FLOARE:

Aşe-i vecino! Da ce grăiesc?
IZA:

Păi, toate grăiesc că Mara, nevasta lui Codru Topor, pădurarul, e ibovnica birăului.
FLOARE:

A lui Bogdan Borcut!
IZA:

Ezact!
FLOARE:

Nu vorbi, vecino!
IZA:

Ei, vezi! Nici mie nu-mi venea să cred.
FLOARE:

Păi, cine ar fi crezut?

IZA:

Terfeloagă nenorocită! La biserică o face pe mironosiţa, nu ar lipsi de la nici o utrenie sau vecernie, de liturghii nici nu mai pomenesc.

FLOARE:

No, vezi tu, vecino!
IZA:

O făcea pe sfânta.
FLOARE:

Mira-s-ar lumea de capul ei, că ne face satul de comedie!
IZA:

Tun-o, Doamne, şi fulger-o! Cum poate să-şi bată joc de aşe mândru om cum îi Codru Topor?

FLOARE:

O pupezoică!
IZA:

Haită!
FLOARE:

O buleandră!
IZA:

Da, sumna de mătase cu flori de mac şi pantofii de lac, de unde crezi, tu, vecino, că-le are? 

FLOARE:

De la birău!
IZA:

Ezact!
FLOARE:

Nu grăi, vecino!
IZA:

Să nu apuc să-mi coc pita de te mint, vecino, aşe să mă ajute Dumnezeu!

(Îşi face semnul crucii.)

Mi-o povestit doamna Ruxandra, notăreasa. I-am dus lapte şi ouă, şi aşe, din vorbă-n vorbă, am ajuns să povestim despre Mara. Atunci doamna mi-o povestit, cum notarul l-a văzut pe birău cumpărând la târg, în Sighet, sumnă de mătase cu flori de mac şi pantofi de lac; se lăuda că-i cumpără Rozmarinei. Da cine o văzut-o pe nevastă-sa cu sumnă nouă şi cu pantofi de lac? Nimeni! În schimb, pe Mara a văzut-o toată lumea, se plimba ca o crăiţă prin sat, bătu-o-ar Dumnezeu de şulhetică!

FLOARE:

Nu mai ştie ce să facă de buiacă ce e.
IZA:

Aşe-i vecino, aşe-i! Că, Doamne, bine o mai duce cu pădurarul.
FLOARE:

Păi, da cine o văzut-o vreodată cu sapa-n ţarină, sau cu grebla pe câmp?
IZA:

Ce grăieşti, vecino! Nici în grajd la marhă nu intră magopaţa, că are slugă.
FLOARE:

Nu grăi!
IZA:

Aşe-i cum îţi zic, vecino, da tărnoaţa nu ştie să-şi cinstească bărbatul şi se aşterne pe sub alţii, de parcă birăul e mai bun?

FLOARE:

Ce bine le e unora de trăit pe lume, iar eu de când mă trezesc şi până-n noapte...
IZA:

Şi eu! Atâta treabă am pe cap, de nici nu am timp să aflu ce mai e nou prin sat, nimica nu ştiu!

FLOARE:

Da eu nu? De când mă trezesc şi până-n noapte...
IZA:

Şi eu, vecino, la fel, vai de căpuţul meu! Da, Doamne iartă-mă, că m-am aşezat ca o cloţă şi am uitat de pită; fug, că mintenaş se întunecă. Aşe trece ziua de iute, de parcă nici n-o fost.

FLOARE:

Batăr nu grăi vecino, că eu de când mă trezesc şi până-n noapte...
IZA:

Da eu nu, vecino? Atâta trebăluială pe capul meu, de nu mai ştiu cum mă ţin picioarele!
FLOARE:

Vai, da şi pe mine, vecino, că de când mă trezesc şi până-n noapte...
IZA:

Şi eu, vecino! Nu am timp nici să aflu ce se petrece-n sat. Uite aşe, fuguţa, fuguţa şi tot fuguţa

(Se ridică şi se îndreaptă spre uşă.)

Noapte bună! 

FLOARE:

Asemenea şi ţie, vecino! 

(Iza iese.)

Scena III

(Floare singură)

FLOARE (se aşează pe pat):

Fleorţotină afurisită! De ar şti ce noapte o să petrec eu cu Lupu al ei, nu mi-ar mai dori

noapte bună, ci ar crăpa fierea-n ea de necaz. Mai are buleandra neobrăzarea de a o ponegri pe Mara, când ea se ţine cu bărbatul ei? Tot satul o grăieşte, că-i ibovnica lui Codru Topor. Nici nu pleacă Lupu bine de acasă, că păduraru-i deja în patul ei. Nu mi-a povestit mie baba Dragutina că la văzut pe Codru Topor ieşind din ograda ei pe la cântatul cocoşilor? Ce a căutat la ea, că doar nu s-a dus să ceară apă sfinţită în toiul nopţii? Lupu nici nu ştie ce poamă-i nevastă-sa. O leorvă şi jumătate! Doamne!

(Îşi plezneşte palmele.)

Să ai un soţ ca Lupu şi să-l înşeli cu altul! Ce o fi în capul ei? Eu, de aş avea aşe un soţ, i-aş ţuca urmele paşilor.

(Oftează.)

Of, Ioanaşcu al meu, niciodată nu mă ia în braţe, nici nu mă ţucă, numai la bani şi la gheşefturi îi stă capul, vai de tinereţea mea! Da să nu-mi stric seara cu gânduri neplăcute, mai bine mă duc să aduc o uieguţă cu pălincă de pere, de aceea de-i place lui Lupu. 

Scena IV

(Ionaşcu singur)

IONAŞCU (intră pe uşă cu un topor în mână şi cu un sac vechi şi plin de petice în spate. Pune

sacul şi toporul sub masă, se uită prin odaie, de parcă ar căuta ceva şi oftează):

Uuf! Da pe unde o fi afurisita de muiere? Lasă de izbelişte uşa descuiată şi se duce la necuratu-n prag. Poate intra cine vrea, de parcă casa mea îi gara din Sighet, bat-o găzduşagu de nevastă! Afară-i noapte şi nici lampa nu-i aprinsă.

(Scoate din buzunarul pieptarului o cutie de chibrituri şi încearcă să aprindă lampa, chibritul se stinge.)

’tui mama ei de şfebelă că nu-i bună de nimic, bine că-i scumpă ca piperul.

(De afară se aude vocea Floarei cântând.)

I-auzi-o îi arde de horit, bat-o norocul, că nu-i bună numai de pustăşaguri.

Scena V

(Ionaşcu şi Floare)

FLOARE: (intră cântând): 

«Vino bade pe înserat,
Când vecinii s-or culcat,
Ş-ai la-la-la... »

(Văzându-l pe Ionaşcu se opreşte din cântat şi întreabă speriată):

T-t-tu, eşti, măi, bărbate?

IONAŞCU:

Apăi, dară că-s eu! Da cine vroiai să fie?
FLOARE:

Pă-ă-i, tu... ai zis că te întorci numai sâmbătă seara...
IONAŞCU: (se aşeză la masă):

Şi dacă am zis aşe, ce-i? Gata, nu mai am voie să mă întorc la casa mea când vreau? Sau, poate... 

FLOARE (supărată):

Ia, nu grăi prostii, că eşti om bătrân şi fără minte, mai rău ca un cocon!
IONAŞCU:

Cu minte, sau fără minte, da văd că tu te-ai gătit în portul de sărbătoare şi ai adus şi pălincă...

(Se ridică brusc.)

Ascultă!... Tu, nu cumva?... 

FLOARE:

Doamne fereşte!

(Îşi face semnul crucii.)

Da, ce-ţi trece prin cap, Ionaşcule! Eu îs beteagă, de-abia mă ţin pe picioare, iar tu...

(Pune sticla cu pălincă pe masă.)

Pălinca am adus-o pentru baba Dragutina, a zis că vine să-mi descânte, că de câteva zile încoace nu am nici o putere, se învârte casa cu mine.

(Se prinde cu mâinile de masă.)

Au, mămu-u-ucă! Iar mi-se face rău, nu mă lăsa Ionaşcu-u-ule!

(Se preface că pică, Ionaşcu sare şi o prinde.) 

IONAŞCU:

Vai de mine, ce-i cu tine, femeie?
FLOARE:

Au, Ionaşcule-e-e, nu mă lăsa să mă prăpăde-e-esc!
IONAŞCU (speriat):

No, apăi, ce mă fac cu tine amu?
FLOARE:

Nu mă lăsa să mo-o-or!

(Se preface că leşină.)

IONAŞCU:

No, da ce să-ţi dau?

(O ia în braţe şi o duce în pat.)

Vai de mine, no, ce mă fac?.. Floare, nu muri Floare! Nu mă lăsa singur cu marha pe cap! Stai că te frec cu oţet, poate ţi-o trece.

(Se duce spre cămară, Floare deschide ochi şi zâmbeşte. Din cămară se aude vocea lui Ionaşcu)

No, da unde-i oţetu’, bătu-l-ar amaru! A, l-am găsit!

(Iese cu sticla de oţet, Floare închide repede ochii. Ionaşcu începe s-o frece pe gât şi pe încheieturile mâinilor.)

Floare, nu muri Floare! Vai de mine, ce mă fac? 

FLOARE (se preface că-şi revine din leşin):

Au, Ionaşcule-e-e, nu mă lăsa să mă prăpăde-e-esc! Nu mă lăsa dragule-e-e!

IONAŞCU:

Vai de mine, ce să-ţi dau?
FLOARE:

Nimic, nu-mi trebuie nimic, numai să nu mai grăieşti prostii, că eu le pun la suflet ş-apoi una-două, mi se face rău, şi ai văzut ce păţesc...

IONAŞCU:

Apăi, am văzut... n-o să mai grăiesc nimic. Eu n-am vrut, da mi-au împuiat capul cu tot felul de scorneli.

FLOARE:

Cine?
IONAŞCU:

Ţapinarii.
FLOARE:

Ce ţi-au spus?
IONAŞCU:

 E, nimic.
FLOARE:

Spune-mi, Ionaşcule!
IONAŞCU:

Nu, că iar o să-ţi vină rău.
FLOARE:

N-o să-mi vină, spune-mi dragule, spune-mi!

IONAŞCU:

Apăi, mi-au spus că te ţii cu... că eşti...
FLOARE:

Ce sunt, Ionaşcule, ce, spune odată!
IONAŞCU:

Ibovnica lui Lupu Ciomag.

FLOARE (îşi plezneşte palmele):

O, bătu-i-ar Sfântul Dumnezeu şi Maica Precista de mincinoşi! Ionaşcule, cum poţi să-i crezi pe nişte nemernici?! Cum, Ionaşcule? Putrezi-le-ar oasele prin păduri, să n-aibă parte nici de prohod, nici de popă, nici de lumânare la cap! Cum poţi să-i crezi, dragul meu... tu nu vezi cum mârşavii, nu mai pot de pizmă, că eu mă prăpădesc după tine, de drag ce-mi eşti? Da tu nu vezi asta, şi crezi în scornelile a tot felul de prăpădiţi, în loc să ai încredere în propria-ţi nevastă. Au, mămucă, de ce m-ai adus pe astă lume-e-e?! 

IONAŞCU:

Apăi, eu la început nu i-am crezut, dar mi-o spus şi...
FLOARE:

Cine, Ionaşcule, cine?
IONAŞCU:

Pontatorul.
FLOARE:

Sări-i-ar ochii din cap de bitangă! Şi ce ţi-a spus, Ionaşcule, ce?
IONAŞCU:

Păi, mi-a spus aşe: «Ai grijă, măi, Ionaşcule, că ai nevastă tânără şi buiacă, şi atunci când tu pleci de acasă, vine la ea Lupu Ciomag!», aşe mi-o spus.

FLOARE:

O, bătu-l-ar grebla lui Dumnezeu cu care adună stelele de pe cer! Şi tu crezi în minciunile unui netrebnic câinos, care bârfeşte ca o babă? O, Doamne! Cum va trebui să mor din cauza unui prăpădit, că nu mai am pace în casă din cauza lui şi va trebui să mă arunc de pe Stânca Jidovului în prăpastie. 

IONAŞCU:

Apăi, să nu faci asta, Floare!
FLOARE:

Ba, eu mă arunc!
IONAŞCU:

Ba nu, Floare! Ce m-aş face fără tine cu toată marha pe cap? Şi mintenaş începe şi secerişul...

FLOARE (răstit):

Atunci, dacă vrei ca să nu mă arunc, nu mai grăi prostii, şi nu mai da crezare la tot ce îţi toarnă-n cap calicii de ţapinari şi netrebnicul de pontator. În loc să mă crezi pe mine, tu îi crezi pe ei.

IONAŞCU:

Apăi, pe tine te cred, Floare, dar...
FLOARE:

Dar ce?...
IONAŞCU:

Dar, şi eu...
FLOARE:

Şi tu, ce?...
IONAŞCU:

Şi eu am văzut cu ochii mei...
FLOARE (îşi plezneşte palmele):

Ce ai văzut, Ionaşcule?...
IONAŞCU:

Cum se uită la tine Lupu Ciomag, când vine pe la noi.
FLOARE:

Cum se uită Ionaşcule, cum?
IONAŞCU:

Apăi, aşe ca lupu la mioară... asta am văzut eu cu ochii mei!
FLOARE (în parte):

O, sări-ţi-ar ochii din cap!

(Către el.)

Nu grăi prostii, Ionaşcule, că eu numai pe tine te iubesc şi mă topesc după tine ca o lumânare de seu, iar tu... Of, cum va trebui să mor e-e-eu din cau-u-uza ta-a-a! Că tu dai crezare ochilor tă-ă-ăi, în loc să cre-e-ezi ce-ţi spu-u-un eu-u-u! 

IONAŞCU:

Apăi, te cred, Floare, numai nu boci, că iar ţi se face rău.
FLOARE:

Of, Doamne, că iar mi se face-e-e ră-u-u, nu mă lăsa-a-a, Ionaşcu-u-ule, să mo-o-or!
IONAŞCU:

Nu muri, Floare, că n-o să mai cred niciodată în ceea ce văd, numai nu muri, că ce fac cu marha?

FLOARE:

Aşe să faci Ionaşcule, să nu-i crezi! Ţapinarii te pot minţi, pontatorul te poate minţi, ochii te pot înşela, da eu, Ioanaşcule, niciodată nu te mint şi nici nu te înşel, să mă crezi doar pe mine!

IONAŞCU:

            Doar pe tine te cred, Floare, dar dacă...
FLOARE:

Ce, Ionaşcule, ce?...
IONAŞCU:

Apăi de-l prindeam pe Lupu Ciomag, în seara asta, la mine-n casă, îl tăiam bucăţi cu toporul.

FLOARE:

Of, Ionaşcule, nu mai grăi prostii, că iar mi se face rău, iar o să leşin! Au, nu mă lăsa-a-a să mo-o-or!...

IONAŞCU:

Ce să-ţi dau, Floare, să te mai frec cu oţet?...
FLOARE:

Nu, Ionaşcule, mai bine dă o fugă până la Iza, ea are tot felul de doftorii, cere-i o pilulă pentru dureri de cap.

IONAŞCU:

La Iza, a lui Lupu Coimag?
FLOARE:

Au, Ionaşcule-e-e, mo-o-or!
IONAŞCU: (încurcat):

Da mai bine fug după doctor!
FLOARE:

Au, Ionaşcule-e-e, până vii tu cu doctoru-u-ul eu mo-o-or!
IONAŞCU:

Apăi, eu una-două îl aduc, o iau pe scurtătură prin grădini...
FLOARE:

Au, Ionaşcule, tu lucrezi din greu, iar doctorul o să ceară bani, mulţi bani, Ionaşcule!
IONAŞCU: (se scarpină pe ceafă):

Apăi, că bine zici... dau o fugă până la...

FLOARE:

Da repede, Ionaşcule, că mi-e din ce în ce mai rău, of, nu mă lăsa să mo-o-or!
IONAŞCU:

Apăi, nu muri, Floare, că ce mă fac cu toată marha pe cap şi se apropie şi secerişul...

(Iese.)

Scena VI

(Floare singură)

FLOARE (se ridică din pat):

Dracu l-a adus tocmai acum, când trebuia să apară şi Lupu. Doamne, de-l găsea aici, îl tăia cu toporu! Bine că mi-a trecut prin cap să-l trimit după pilule; dacă-l vede Lupu, nu mai vine, şi chiar de se întâlnesc pe drum, Lupu va fi cu desaga-n spate şi Ioanaşcu n-o să bănuiască nimic, că cine se duce la ibovnică cu desaga-n spate?

CORTINA

ACTUL II
În casa lui Lupu Ciomag

(Odaie ţărănească, foarte asemănătoare cu cea a lui Codru Topor.)

SCENA I

(Lupu şi Iza)

LUPU (stând pe un scăunel, lângă cuptor, se încalţă în opinci):

Să nu uiţi să-mi pui uiaga cu pălincă şi ţigările.

IZA:

Ţi-am pus deja şi pălinca, şi ţigările, şi obielele curate, numai grăbeşte-te că-i noapte şi să nu dai, Doamne fereşte, peste vreo sălbăticiune! Că noaptea are legea ei! 

LUPU:

Nu te teme, nevastă, nu mi-e frică mie de sălbăticiuni!

IZA:

Frică-nefrică, dar mai bine să nu te întâlneşti cu ele. Ai uitat cum l-a sfâşiat un urs pe bătrânul Pupăză?

LUPU:

Pupăză a tras cu puşca-n urs şi l-a rănit, iar cu o fiară rănită şi înfuriată nu-i de joacă, aia te rupe în două. Altfe, ursul fuge de oameni.

IZA:

Fuge – nu fuge, da mai bine să nu te întâlneşti cu el.

LUPU:

Of, spăimoasa mea!

(Se ridică de pe scăunel, se apropie de ea şi o îmbrăţişează.)

IZA:

Dacă ai şti, tu, Lupule... câte nopţi nu am dormit făcându-mi griji pentru tine! Ah, dacă ai şti câte lacrimi am vărsat şi câte rugăciuni am şoptit, ah, dacă ai şti! 

LUPU:

Păi, dacă eşti prostuţă... mă boceşti de parcă aş merge la război. Păi, ce aş putea păţi la stână? Stâna nu-i pădurea, unde se întâmplă să mai moară câte un ţapinar strivit de buşteni.

IZA:

Ce să fac, dacă îmi eşti drag ca lumina ochilor?

LUPU:

Să nu boceşti după mine, şi să dormi noaptea. Acum mă duc.

(Îşi pune desagii pe umăr şi o sărută.)

 Rămâi cu bine, Iza!

IZA:

Du-te cu Dumnezeu, Lupule!

(Se preface că-şi şterge lacrimile.)

 Şi întoarce-te cât mai repede că mi-e tare urât fără tine.

LUPU:

Poimâine mă întorc, draga mea, poimâine!

(Iese.)

Scena II

(Iza singură)

IZA:

Bine că s-a dus şi nu s-a răzgândit, că altfel nu mai putea veni la mine Codru. Acum poate veni liniştit. Doamne, că tare mi-e drag de el, nu că Lupu nu ar fi om fain, da aşe cum îi Codru Topor nu-i altu sub soare! Se comportă aşe, ca un domn, nu degeaba-i pădurar – om cu scaun la cap care ştie carte şi miroase tot timpul a odicolon, nu ca Lupu al meu, pute a oi de mi se întorc maţele pe dos.

(Se aude bătaie în uşă, Iza se duce să deschidă uşa.)

SCENA III

(Iza şi Codru Topor)

CODRU:

Bună seara, mândră dragă!

IZA (mirată):

Codrule, tu! Doamne!

(Îl îmbrăţişează şi îl sărută.)

Ce bine-mi pare că ai venit! Dar te-ai cam grăbit, Lupu de abia a plecat.
CODRU  (râde):

Ha-ha-ha!... Parcă eu nu l-am văzut cum pleca?

IZA  (speriată):

Te-ai întâlnit cu Lupu? Te-a văzut?

CODRU:

Linişteşte-te turturica mea, nu m-am întâlnit cu Lupu al tău, şi nici nu m-a văzut.
IZA:   

Nu înţeleg... dacă nu te-ai întâlnit cu Lupu, atunci cum l-ai văzut şi de unde ştii când a plecat?

CODRU  (râde):

Ha-ha-ha!... Aici l-am văzut, în casă. Am văzut şi cum vă morfoleaţi...

IZA:

Codrule, tu ai pândit sub geam.

CODRU:

Da, am văzut şi am auzit tot.

IZA:

Doar, nu te roade pizma că-mi pup bărbatul?

CODRU:

Nu, dar m-a umflat râsul cum îl speriai cu ursul.

IZA:

Nu te juca cu focul, Codrule, că o se ne arzi pe amândoi.

CODRU:

Ţi-e frică, turturico? Păi, tu nu ştii că cine se teme de apă nu mănâncă peşte?
IZA:

Am vedea noi doi numai peşte... dacă ar afla Lupu că sunt ibovnica ta!
CODRU:

Nu te teme, pădurarul găseşte pricină să intre ori la cine în casă, în orice ceas din zi sau noapte, că nu degeaba-i pădurar.

IZA:

Şi la multe neveste din sat găseşti pricină să intri, în orice ceas din zi sau noapte?
CODRU:

Eşti curioasă tare?

IZA:  

Da!

CODRU:

Atunci îţi voi spune: numai la una singură.

IZA:

O, durea-m-ar capul, dar de ce numai la una singură?

CODRU:

Pentru că nu doarme toată noaptea, ci stă vărsând lacrimi, şi şoptind rugăciuni pentru bărbatul său drag.

IZA:

Şi asta ai auzit, hoţomanule?!

CODRU:

Ha-ha-ha!... Cine are urechi de auzit, aude!

(Se aşează la masă şi scoate din port-hart o sticlă de lichior, o cutie de bomboane de ciocolată şi un pacheţel învelit în hârtie lucioasă de culoare roşie.) 

IZA  (Pune pe masă două pahare):

Dar în pacheţelul acela roşu ce ai?
CODRU:

O surpriză pentru tine.
IZA:

O sur-r-rp... ce?
CODRU:  (râde):

Ha-ha-ha!... O surpriză!
IZA:

Da ce-i aia supr-r-riză?
CODRU:

Un dar pe care-l primeşti, aşa... pe neaşteptate.
IZA:

Pe aşteptate sau pe neaşteptate, dar tu nu-mi umbla mie pe aici cu asemenea cuvinte de poţi să-ţi rupi limba-n ele! Du-te cu ele la cucuoanele şi domniţele de la oraş. Aici noi, nevestele de la sat, suntem cinstite şi ne iubim ibovnicii şi fără supriză, sau cum dracu o mai spune la pacheţelul ăla frumos şi hai, desfă-l odată să văd ce-i în el.

CODRU  (desface pachetul):

Şi pe mulţi ibovnici iubeşti şi fără surprize?

IZA:

Te roade curiozitatea?

CODRU:

Nu!

IZA:

Atunci, nu întreba, că cine ştie multe îmbătrâneşte repede.

CODRU:

Şi îşi caută una mai tânără.

IZA:

O, ia te uită la tăuraşul comunal!... Hai, scoate odată ce ai acolo!

CODRU  (scoate din pachet o pereche de chiloţei roşii şi îi desface în faţa ei):

De abia aştept să văd cum îţi stă în ei.

IZA  (se aşează pe genunchii lui şi îl sărută):

Ai răbdare că nu vin turcii.

CODRU  (desface sticla şi toarnă în pahare, ciocnesc):

Să fim sănătoşi!

IZA:

Să fim sănătoşi, Codrule!

(Se aud ciocănituri în uşă.)

 Doamne! Ascunde-te, că s-a întors Lupu! Ascunde-te repede, că te omoară!...
CODRU  (scapă paharul din mână):

Sfânt, sfânt, sfânt eşti Tu, Doamne! Te rog nu-mi prăpădi sufletul!

(Făcându-şi semnul crucii se ascunde sub pat.)

IZA  (ascunde sticla şi paharele sub masă):

Acum, acum vin să deschid!

(Se uită în spate şi apoi se duce să deschidă uşa.)

Scena IV

(Iza, Ionaşcu mai târziu şi Codru)

IONAŞCU (intrând pe uşă):

Seara bună, vecino!

IZA:

Seara bună, vecine! Dumneata erai? Iar eu am crezut că s-a întors Lupu.
IONAŞCU:  (uitându-se la picioarele lui Codru, care se văd de sub pat):

Da-a-a Lupu nu-i acasă?

IZA:
               Nu, vecine, nu-i acasă!
IONAŞCU:
               Da unde-i?

IZA:
              Tocmai a plecat la stână, dumitale sigur aveai vreo treabă cu el?...
IONAŞCU  (râde arătând cu degetul spre picioarele lui Codru):

Ha-ha-ha!... Cum mama mă-si putea Lupu să plece la stână fără picioare?...
IZA: (se dă câţiva paşi în spate şi încearcă să împingă cu piciorul sub pat, picioarele lui Lupu)

A-a-astea nu-s picioarele lui Lupu.

IONAŞCU  (mirat):

Nu-s a lui Lupu?!

IZA:

Nu!
IONAŞCU:

Nu-u-u?

IZA:  

Nu, vecine, nu!...

IONAŞCU  (râde):

Ha-ha-ha!... Atunci ale cui sunt, vecino? Ha-ha-ha!...

IZA:

Ascultă, vecine! Eu îţi dau o damigeană de cinci chile de pălincă, iar dumneata uiţi ce ai văzut sub patul meu.

IONAŞCU:

Cinci chile de pălincă zici, vecino?...

IZA:

Cinci, vecine, cinci!

IONAŞCU:

Apăi, vecino... bag sama, că tu mă crezi nărod...

IZA:

Vai de mine, cum aş putea crede aşe ceva tocmai despre dumneata, vecine?!
IONAŞCU:

Apăi, altfel nu ai încerca să mă cumperi cu cinci chile de pălincă.
IZA:

Da cât ai vrea, vecine?...

IONAŞCU:

He-he, eu am o ţinere de minte... nimic nu pot să uit... nimic... nimic, de mic copil eram aşe... nici dacă vreu, nu pot să uit!

IZA:

Dacă nu poţi uita, atunci măcar să nu spui la nimeni că ai văzut...

(Arată spre picioarele lui Codru.)

IONAŞCU:

Ei, păi tocmai aicea-i hiba, eu am mari mâncărimi de limbă şi cu cinci chile de pălincă nu cred că pot s-o ţin înapoia dinţilor.

IZA:

Da, cât ai vrea, vecine?

IONAŞCU:

Apăi să zicem... măcar... zece!

IZA:

Zece?

IONAŞCU:

Zece, vecino, din aceea de prune bistriţene!

IZA:

Bine, fie cum spui dumneata! Dar...

IONAŞCU:

Stai că n-am gătat!

IZA:

Păi, ce mai vrei vecine?...

IONAŞCU:

Vreau să-l văd pe stăpânul picioarelor de sub pat!

IZA:

Vai şi amar de capul meu... dracu te-a adus la ora asta, şi pe mine tot el m-a pus să-ţi deschid! De ce nu iei dumneata zece chile de pălincă şi nu-ţi vezi de drum? De ce vrei neapărat să mă nenoroceşti?

IONAŞCU:

Apăi, vecino, aici eu pun condiţiunea, şi dintr-al meu n-o să las!

IZA:

Da la ce-ţi foloseşte dumitale vecine, să ştii cine-i sub patul meu?

IONAŞCU:

Poate-mi foloseşte la ceva, poate nu-mi foloseşte la nimic... De unde să ştiu până nu-l văd? 

IZA (aplecându-se sub pat):

Hai, ieşi de acolo, Codrule, îl ştiu eu bine pe Ionaşcu, lua-l-ar dracu! E încăpăţânat ca un catâr, până nu ieşi de acolo nu va ieşi din casă.

(Codrul Topor iese târâş, cu spatele, de sub pat.)

IONAŞCU (râde arătând cu degetul spre Codru):

Ha-ha-ha!... Au-au-au!... Dar dumneata domnule pădurar ce naiba cauţi sub patul lui Lupu Ciomag?

CODRU:

E-eu... eu... hm... eu... am venit... m-a rugat Lupu să-i marchez doi stejari şi eu...
IONAŞCU:

Ha-ha-ha!... Şi de când, rogu-te frumos, sub patul lui Lupu cresc stejari? Şi cu ce ai vrut să-i marchezi, nu cumva cu chiloţeii pe care-i ţii în mână? Ha-ha-ha!...

CODRU (îşi ascunde mâinile la spate):

Eu... eu... am venit doar să... să stăm de vorbă...
IONAŞCU:

Aha, dumneata ai venit doar să stai de vorbă?
CODRU:

Da, doar să... să stăm de vorbă!
IONAŞCU:

Ha-ha-ha!... Şi cu cine, rogu-te frumos, ai stat de vorbă sub pat?
CODRU:

Păi, e-e-eu... eu...
IZA:

Gata! Acum ai văzut cine era sub pat, hai să-ţi dau din şură o damigeană de zece chile cu pălincă şi du-te cu Dumnezeu! 

IONAŞCU:

Cinşpe!
IZA:

Cu-u-um cinşpe?!
IONAŞCU:

Apăi, aşe cum ai auzit, vecino! Cinşpe chile de pălincă din prune bistriţene!
IZA:

Păi, vecine... aşe ne-a fost vorba?
IONAŞCU:

Eh, vorba-i una, iar târgu-i alta, noi încă n-am încheiat târgul!
IZA:

Dumneata nu te temi de Dumnezeu, vecine? Eu am vrut să-ţi dau de bună voie cinci, iar dumneata... zece, iar acum... cinşpe...

IONAŞCU:

Apăi, ce să fac? mi-e tare drag să mă târguiesc.
IZA:

Ţi-e drag când nu te coastă nimic!
IONAŞCU:

E, nu mă coastă... mă coastă, vecino, mă coastă şi încă mult! Va trebui de acum încolo să-mi muşc limba, ori de câte ori mă va ustura. 

IZA:

Şi zece e mult vecine, darmite cinşpe...
IONAŞCU:

Dacă am zis aşe, aşe rămâne!
IZA:

Îţi dau doişpe.
IONAŞCU:

Cinşpe!
IZA:

Of, da căpos mai eşti, vecine! Hai, că-ţi dau cinşpe.
IONAŞCU:

Şi două găini!
IZA (furioasă):

Ce-e-e?! Nimic nu-ţi dau, nimic, nimic! Crucea cui te-a închinat de potlogar! Ia cară-te la dracu-n praznic din casa mea, că pun mâna pe măturoi şi... 

IONAŞCU:

Apăi, vecino... de nu-mi dai, nu-mi dai şi pace! Io mă bucur că nu va trebui să-mi muşc limba, ş-apoi îs tare nerăbdător ce-o zice Lupu când o să afle?!... (Iese.)

Scena V

(Codru Topor şi Iza)

CODRU:

De ce l-ai lăsat să plece?... Trebuia să-i dai şi găinile, lua-l-ar dracu, căci o să bată toba prin sat şi dacă află Lupu ne omoară pe amândoi!

IZA:

Of, mămuca mea, ce pacoste a căzut pe capul meu!

CODRU:

Ce ne facem acum?

IZA:

Mă duc după el şi-l întorc.

CODRU:

Du-te, Iza, du-te şi dă-i tot ce îţi cere, numai să tacă.

IZA:

Tăcea-ar în copârşeu, să tacă de bitangă!

(Iese.)

Scena VI

(Codru singur)

CODRU:

Doamne, Dumnezeule, dacă ies cu bine din harababura asta, jur că nu mai calc pragul nici unei ibovnice. Asta-mi lipsea, să afle nevastă-mea şi soacra, că apoi... Dar ele ca ele, să nu afle Lupu, că-i în stare să bage cuţitu-n mine. Numai să-şi ţină gura Ionaşcu, că altfel... 

Scena VII

(Intră Iza cu Ionaşcu)

IZA (scoate de sub masă sticla şi paharele):

Beţi câte un pahar, până mă duc să pregătesc pălinca şi orătăniile. M-am înţeles cu vecinul, n-o să spună nimănui nimic, aşe-i vecine? 

IONAŞCU:

Apăi, aşe-i! La mine, cuvântu-i cuvânt!
CODRU:

Asta-i bine, foarte bine!
IZA:

Bine, atunci beţi câte-un pahar, că eu mă duc să...
IONAŞCU:

Apăi, o să bem că tot am o vorbă cu domnul pădurar.
IZA:

Vecine!
CODRU:

Ce vorbă?

IONAŞCU:

Apăi, aş vrea să mă târguiesc cu dumneata un pic.

CODRU:

Ce?!

IZA:

Cum aşe?!

IONAŞCU:

V-am spus cămii tare drag să mă târguiesc.

IZA:

Târgu-i deja încheiat! Acuma bem aldămaşul.

ONAŞCU:

Apoi, ce-i drept e drept, la mine cuvântu-i cuvânt! Cu tine, vecino, am încheiat târgul, cu domnul pădurar vreu să mă târguiesc acum.

IZA:

Târgui-ţi-ar dracu pielea de tâlhar!
CODRU:

Dumneata chiar nu ai nici un pic de conştiinţă?
IONAŞCU  (Râde):

Ha-ha-ha!... Apoi bag seama, că pe dumneata, domnule pădurar, conştiinţa te-a împins sub patul lui Lupu.

CODRU:

Ajunge! Spune ce doreşti de la mine şi să terminăm odată cu circul ăsta!
IONAŞCU:

Aşe, că bine zici! Dumneata eşti om cu carte, ştii bine că tăcerea-i foarte scumpă, se cumpără şi se vinde cu preţ mare.

CODRU:

Zi, odată, ce vrei pentru tăcerea ta?

IZA:

Ăsta nu are nici un Dumnezeu! O să ceară pentru tăcerea lui cât a cerut dracu pentru mă-sa.

IONAŞCU:

Apăi, eu nu am Dumnezeu? Eu, care târguiesc cinstit, sau voi care preacurviţi? Unde scrie în Sfânta Scriptură că-i păcat să te târguieşti cinstit? Nu scrie niciunde! Dar «Să nu râvneşti la soţia altuia!», scrie! 

CODRU:

Destul! Spune, ce vrei?
IONAŞCU:

Apoi, aş avea nevoie de lemne pentru la iarnă, patru căruţe, da să-mi aduci acasă că eu nu am timp de mers după ele.

CODRU:

Bine, o să pun pe cineva să-ţi ducă acasă.
IONAŞCU:

Şi să mi le taie cu drujba, că n-oi sta să le tai cu joagărul.
CODRU:

Bine! Şi acum...
IONAŞCU:

Apoi, nu vă grăbiţi, că asta nu-i totul!
CODRU:

Cum nu-i totul?...
IONAŞCU:

He-he... tăcerea-i scumpă!
CODRU:

Ce mai vrei?
IONAŞCU:

Ceasul!
CODRU:

Care ceas?
IONAŞCU:

Acela de pe mâna dumitale.
CODRU:

Dumneta eşti nebun?
IONAŞCU:

Doamne fereşte! Ce vorbă-i asta, domnule pădurar?
CODRU:

Acest ceas e din aur, din aur curat!
IONAŞCU:

Apoi, asta ştie tot satul, de aceea îl şi vreau, că «Pobeda» am şi eu.
CODRU:

Ionaşcule, dumneata eşti cu mult mai rău decât un hoţ la drumu mare!
IONAŞCU:

Apoi, dacă începeţi iarăşi circul, eu mă duc!
CODRU şi IZA (amândoi deodată):

Nu, nu, nu!

IONAŞCU:

Eu nu bag mâna în buzunarul nimănui, daţi-mi ce-i al meu şi gata! Că de nu-mi daţi...
CODRU:

Dar gândeşte-te, ceasul e din aur! Ceri prea mult!
IONAŞCU:

Apoi, domnule pădurar, şi tăcerea-i tot de aur!
CODRU (îşi ridică de pe mână ceasul şi îl dă lui Lupu):

Sper că pot fi sigur de tăcerea ta!
IONAŞCU:

Apoi, eu nu ştiu despre ce vorbiţi... de mic copil nu prea am avut ţinere de minte, iar acum uit şi ce am mâncat dimineaţă, uit totul. Foarte repede uit.

CORTINA

Actul III

În casa lui Ionaşcu Gorun

Scena I

(Floare şi Lupu)

(Floare stă pe pat cu faţa îngropată în palme. Se aud bătăi în uşă, intră Lupu.)

LUPU: (vesel):

Seara bună!

FLOARE (speriată):

Lupule! Ce cauţi aici?

LUPU (mirat):

Păi, nu aşa ne-a fost vorba, să vin în astă seară?

FLOARE:

S-a întors Ionaşcu!

LUPU (speriat):

Unde-i?
FLOARE:

S-a dus până la tine acasă.

LUPU (mirat):

La mine acasă?

FLOARE:

Da!

LUPU:

Ce dracu caută la mine, la ora asta?

FLOARE:

Eu l-am trimis.

LUPU:

Tu l-ai trimis?

FLOARE:

Da! Nu v-aţi întâlnit?

LUPU:

Nu! Da de ce l-ai trimis la mine?

FLOARE:

Ionaşcu a aflat despre noi.

LUPU:

Nu grăi! De unde ar fi putut afla?...

FLOARE:

Ba că i-au spus ţapinarii... ba că i-a spus pontatorul... ba că a văzut cu ochii lui cum te uiţi la mine ca lupu la mioară...

LUPU:

A făcut tărăboi?

FLOARE:

A încercat, dar eu repede m-am prefăcut că-s foarte beteagă, că leşin, atunci s-a speriat că mor şi «o să rămână singur cu marha pe cap». A vrut să cheme doctorul, dar l-am convins repede că doctorul o să-i ceară o grămadă de bani, dar eu voiam cu orice chip să-ţi dau de ştire ca s-o întors, şi l-am trimis să-mi aducă de la Iza o pilulă de cap, credeam că o să te găsească acasă, că a plecat demult. 

LUPU:

Păi, şi eu am plecat demult de acasă, dar am trecut pe la cârciumă. Aşteptam să se înnopteze mai bine.

FLOARE:

Acum pleacă, Lupule, că Ionaşcu a spus: «De-l prindeam pe Lupu Ciomag în seara asta la mine-n casă, îl tăiam bucăţi cu toporul!»

LUPU:

O să prindă vântu-n pustă! Acum plec, şi o să ne vedem după ce s-or linişti lucrurile.
FLOARE:

Du-te dragul meu, du-te! Îţi voi da eu de ştire când să vii.

LUPU: (speriat):

Vine cineva!

 FLOARE:

Ionaşcu! Ascunde-te repede, că te omoară!

LUPU:

Unde să mă ascund?

FLOARE: În cămară! Repede, repede!...

(Lupu se ascunde în cămară, Floare se lungeşte pe pat, prefăcându-se bolnavă.)

Scena II
(Floare, Ionaşcu şi, mai tărziu, Lupu.)

IONAŞCU:

No aşe târg mai rar!
FLOARE (supărată):

Pe unde umbli, bărbate?
IONAŞCU:

Apoi, pe unde să umblu, nu m-ai trimis la Iza?
FLOARE:

Tu ai fi bun de trimis după moarte, că ar trăi omu... he-he... mult şi bine!...
IONAŞCU:

Ehe, dacă ai şti tu prin ce comedie am trecut, nu ai mai vorbi aşa.
FLOARE:

Prin ce comedie... ce tot boscorodeşti acolo... mi-ai adus pilulă de cap?
IONAŞCU (se loveşte cu palma peste frunte):

Iaca, am uitat să cer pilulă!
FLOARE:

Apăi, atunci la ce te-ai dus la Iza?
IONAŞCU:

După pilulă de cap!
FLOARE:

Şi?
IONAŞCU:

Şi, m-am întors, uite cu ce!

(Pune damigeana pe masă.) 

FLOARE:

Ce-i în ea?
IONAŞCU:

Apăi ce să fie, ce ţin oamenii în damigene?
FLOARE:

Gaz.
IONAŞCU:

E, gaz... una-două,  gaz!
FLOARE:

Pălincă?
IONAŞCU:

Apăi, vezi că ştii!
FLOARE:

Unde ai găsit-o?
IONAŞCU:

E... am găsit-o... tu crezi că damigenele se găsesc aşa – pe toate cărările, sau cresc pe sub garduri?

FLOARE:

Doară n-ai furat-o?
IONAŞCU:

Cum s-o fur, de unde s-o fur? Am târguit-o cinstit.
FLOARE:

De la cine ai târguit-o?
IONAŞCU:

De la Iza.
FLOARE:

De la Iza?!
IONAŞCU:

Da, de la Iza. Aşa pălincă cum are Lupu Ciomag mai rar, asta o ştiu toţi. E din prune bistriţene şi-i tare ca focu, te arde pe grumaz, nu alta.

FLOARE:

Şi ce ai dat Izei în schimbul damigenii?
IONAŞCU:

Ce să-i dau? Nimic... şi mi-a dat şi două găini pe deasupra!
FLOARE:

Măi, bărbate, tu ori ai ’nebunit de tot, ori...
IONAŞCU:

Apăi, aşa mi-a spus şi domnul pădurar când mi-a dat ceasul său de aur

(îi arată mâna cu ceasul.)

FLOARE:

Ţi-a dat Codru Topor ceasul său de aur?
IONAŞCU:

Da, şi patru caruţe de lemne!
FLOARE:

Dar, pentru ce ţi-au dat astea... eu nu mai înţeleg nimic!
IONAŞCU:

Apăi, nici nu mă mir că nu înţelegi... că nici eu nu mai înţeleg nimica, dai într-un loc şi crapă-n altul.

FLOARE:

Ia nu mai vorbi-n pilde şi spune odată ce ai păţit?
IONAŞCU:

Ha-ha-ha!... Am păţit bine, că tare încurcate mai sunt cărările Domnului. Eu vin acasă să te prind cu Lupu Ciomag, dar o prind pe nevastă-sa cu pădurarul care s-a ascuns sub pat de spaimă. 

FLOARE:

Ai prins-o pe Iza cu...
LUPU: (iese din cămară):

Cum?! Ce?! Codru?! Îl omor! Parastasul mamii lui de nemernic! Şi pe ea!
IONAŞCU (sare şi ia toporul de sub masă):

Dar tu, ce cauţi în cămara mea?!

LUPU:

Ce a căutat şi pădurarul sub patul meu, aia caut!
IONAŞCU:

Apăi, va să zică, aşa stă treaba... nu m-or minţit pe mine ţapinarii şi pontatorul, şi nici ochii nu m-au înşelat. Apoi, nu-i bai, Lupule, că amu eu n-am ce face, musai să te tai cu toporu!

FLOARE  (se pune între ei):

Ionaşcule! Nu face asta! Tu ştii că eu numai pe tine...
IONAŞCU:

Taci, muiere!
FLOARE:

Ionaşcule-e-e!
IONAŞCU:

Taci, şi zi mulţam că nu te tai şi pe tine! Ai noroc că nu are cine să grijească de vite, că altfel!...

LUPU:

Te rog eu frumos, Ionaşcule, lasă-mă să mă duc să-l omor pe Codru că apoi mă întorc şi...
IONAŞCU:

Apăi, tare prost ai fi dacă te-ai mai întoarce...
LUPU:

Îţi jur că mă întorc, doar cât îl omor pe nemernic, nu durează mult, şi apoi mă întorc şi poţi să...

IONAŞCU:

Apăi, eu n-oi aştepta după tine, că-s ostenit... Te omor acum ş-apoi vezi-ţi de treabă!

FLOARE:

Ionaşcule-e-e! Află tot satul, Ionaşcule-e-e şi m-or arăta cu degetu că-s leorvă...
IONAŞCU:

Şi tu nu eşti!
LUPU:

Zău, Ionaşcule, ce folos ai de mă omori?! O să râdă de tine tot satul că te înşeală nevasta, poţi să ajungi şi la ocnă... Aşa poate ne înţelegem şi noi, ca oamenii...

IONAŞCU:

Apăi, de ce nu ai grăit aşe de la început? Bată-te norocul să te bată! Acum se schimbă placa. Ia să stăm noi un pic la masă şi poate ne-om înţelege

(Se aşează amândoi la masă, Ionaşcu pune toporul pe masă în faţa sa.)

LUPU:

Îţi dau orice, şi oricât, numai să...
IONAŞCU:

Apăi, aş vrea să-mi dai coasa ta, aia ungurească, de o laudă tot satul.
LUPU:

Ţi-o dau, Ionaşcule, ţi-o dau!
IONAŞCU:

Ş-o putină de brânză!
LUPU:

Îţi dau, Ionaşcule!
IONAŞCU:

Apăi... stai că nu-i bine!
LUPU:

Ce nu e bine?...
IONAŞCU:

De-l omori pe Codru, cine-mi aduce mie patru căruţe de lemne?
LUPU:

Poate nu-l omor, am zis şi eu doar aşa, la supărare.
IONAŞCU:

Oricum, Codru nu-mi mai dă lemnele, va trebui să-mi aduci tu patru căruţe de lemne, pentru că ai aflat de la mine. 

LUPU:

Bine, Ionaşcule, îţi aduc!
IONAŞCU:

Dar când aduci ultima căruţă, pleci fără ea... şi fără cai!
LUPU:

Nu înţeleg!
IONAŞCU:

Apoi ce-i aşa greu de înţeles, îmi laşi mie caii şi căruţa.
LUPU (se ridică):

Ionaşcule!
IONAŞCU (pune mâna pe topor):

Şezi!
LUPU:

Tu ştii cât au vrut să-mi dea la târg moţii, pe cai?!...
IONAŞCU:

Apăi, bag sama că viaţa ta nu valorează nici cât doi cai.
LUPU:

Fie, fie, dar asta-i tot!
IONAŞCU:

Ai scăpat ieftin, după ce mi-ai spurcat patul... trebuia să... Dar du-te în plata Domnului, şi să nu mai...

LUPU:

Niciodată, Ionaşcule, niciodată!

(Iese, Ionaşcu ascunde toporul sub masă.)

Scena III

(Ionaşcu, Floare şi baba Dragutina)

BABA DRAGUTINA: (intrând):

Seara bună! Am văzut lumină şi m-am gândit să intru ca să văd ce mai faceţi, dar Lupu unde s-a dus aşa ca din puşcă?... Era să mă doboare...

FLOARE:

Mătuşa Dragutina, da mare dreptate ai avut, când mi-ai zis că...

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele, da ce am zis.

FLOARE:

Că Iza-i ibovnica lui Codru Topor

BABA DRAGUTINA:

Vezi! eu nu mint ca altele, dar ai mai auzit ceva?

FLOARE:

Ionaşcu s-a dus la Iza şi l-a găsit pe Codru acolo, ascuns sub pat.

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele, şi pe urmă...

FLOARE:

Păi când a auzit Lupu...

BABA DRAGUTINA:

Da nu trebuia să-i spuneţi aşa... verde-n faţă.

IONAŞCU:

Apăi, cine a ştiut că Lupu-i la mine-n cămară?

BABA DRAGUTINA:

Da, Lupu, ce căuta în cămara voastră?

IONAŞCU:

Ezact ce căuta şi Codru sub patul lui.

FLOARE:

Ionaşcule!

BABA DRAGUTINA:

Şi ce a spus Lupu?

FLOARE:

Că-l omoară!

BABA DRAGUTINA:         

Vai de mine! Ionaşcule fugi după el că...
IONAŞCU:

Nu-l mai găseşte, pădurarul cred că a plecat acasă imediat după ce am ieşit eu, că tare speriat mai era.

BABA DRAGUTINA:

Atunci fugi la pădurar acasă, că Lupu precis o să se ducă după el, îl ştiu eu pe Lupu...Fugi Ionaşcule şi opreşte-i să nu se taie.

IONAŞCU:

Apoi, asta nu mai e treaba mea.

BABA DRAGUTINA:

Fugi Ionaşcule, fugi! Pădurarul n-o să-ţi rămână dator, dacă-i salvezi viaţa.
IONAŞCU:

Apoi mătuşă, s-ar putea să ai dreptate.

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele, du-te Ionaşcule, du-te!

IONUŞCU: Mă duc!

(Iese.)

Scena IV

(Floare şi baba Dragutina)

FLOARE:

Vai mătuşă Dragutina, odată a venit pe la mine Lupu şi atunci l-a prins Ionaşcu, da bine că a prins-o şi pe loerva de Iza să vadă cum îs altele şi să vadă şi Lupu ce poamă-i nevastă-sa, mare dreptate ai avut mătuşă!

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele. Dar şi voi, nevestele din ziua de azi, nu ştiţi cum se ţine un ibovnic să nu afle nici satu, nici bărbatu... 

FLOARE:

Nu ştim, mătuşă, nu ştim, ai dreptate!
BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu, nu mint ca altele. Ehei, eu, când eram ca tine aveam câte trei, patru ibovnici, dar nu ştia unul de altul, dar’mi-te să afle altcineva. Ştefan al meu, fie-i ţărâna uşoară! (Îşi face semnul crucii.) Ar fi băgat mâna-n foc pentru mine. Iar voi, astăzi vă găsiţi un ibovnic şi mâine vă ştie tot satul. 

FLOARE:

Aşa-i mătuşă, aşa-i, ai dreptate!
BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele. Odată mă ţineam cu un felcer din satul vecin, a murit săracul, Dumnezeu să-l ierte, că tare iubăreţ mai era (Îşi face semnul crucii, şi frumos ca un înger, nu mai puteam de dragul lui. Şi cum stăm noi şi ne drăgostim, deodată Ştefan al meu strigă să-i deshid uşa...

FLOARE:

Ezact cum am păţit eu cu Lupu în astă seară.
BABA DRAGUTINA:

Vezi! Numai că eu nu l-am ascuns în cămară ci după cuptor.

FLOARE: După cuptor?! Şi nu v-a fost frică?
BABA DRAGUTINA:

Nici un pic! Intră Ştefan al meu, iar eu sar de gâtul lui şi-l pup şi-l mângâii, iar el mă întreabă: «De ce nu ai deschis uşa imediat cum am strigat?», «Am avut drăguţ şi până l-am ascuns... », îi răspund eu râzând. «Şi unde, săraca de tine, l-ai ascuns?», «După cuptior.», «Şi cum ai să-l scoţi de acolo?», râde Ştefan al meu, iar eu serioasă: «Uite aşa! Prima dată o să mă prefac că mi-e foarte cald şi o să deschid uşa», şi în acelaşi timp fac ceea ce spun. «Pe urmă, iau un lepedeu, iute aşa... îl întind în mâini să nu vezi ce-i în spatele lui şi mă duc la cuptior şi spun: Hai drăguţule, hai, să nu te vadă bărbatul că te omoară! Şi uite aşa până la uşă. Pe urmă închid uşa în urma lui, şi gata poţi să te uiţi după cuptior că nu-i acolo», «Păi cum să fie acolo dacă l-ai scos afară?». Aşa era Ştefan al meu, mare încredere avea în mine.

FLOARE:

Ha-ha-ha!... Da hâtră mai erai mătuşă, ai dreptate că nevestele de azi nu ştiu cum se ţine un drăguţ.

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele, dar ce se aude?

FLOARE:
             Vine cineva cântând, cine să fie oare?

(De afară se aud voci de bărbaţi cântând.)

Scena V

(Floare, baba Dragutina, Lupu Ciomag şi Codru Topor.)

LUPU: (intră ţinându-l pe după gît pe Codru Topor):

Bună seara găzdoaielor!
BABA DRAGUTINA (făcându-şi semnul crucii):

Sfânt, sfânt, sfânt eşti Tu Doamne, de când sunt, aşe comedie nu am pomenit!
CODRU:

Da unde-i Ionaşcu?
FLOARE:

Apoi l-am trimis la voi, ca să nu te omoare Lupu.
LUPU:

Păi, noi ne-am împăcat şi...

(Arată sticla.)

Zi şi dumneta mătuşă Dragutina, nu-i mai bine aşa?...

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu aşa m-am şi gândit, că bine ar fi să se împace Lupu cu domnu’ pădurar.

SCENA VI

(Aceiaşi şi Iza)

IZA: (intrând):

Căţea! Leorvă! Cum ai putut să-mi ţi bărbatul la tine şi să...
FLOARE:

La fel cum ai ţinut şi tu pe Codru la tine!
IZA:

Taci că!..
FLOARE:

Ba, tu să taci, că eşti la mine-n casă!
IZA:

Zdreanţo!
FLOARE:

Madaranţo!
IZA:

Târâturo!
FLOARE:

Buleandro!

SCENA VI

(Aceiaşi şi Ionaşcu)

IONAŞCU (intră):

Da ce-i cu şedinţa asta aici?...
LUPU:

Ionaşcule noi am venit să vorbim cu tine, poate...
IONAŞCU:

Nici un poate!...

(Către baba Dragutina.)

Că bine aţi făcut mătuşă că m-aţi trimis la domnu pădurar acasă.
BABA DRAGUTINA:

Vezi! Da ce s-a mai întâmplat.
IONAŞCU:

Când am ajuns în livada domnului pădurar, că eu am luat-o peste livezi, mă gândesc ca să ajung înaintea lui Lupu, ca să am timp să mă târguiesc cu domnu pădurar, că doară am alergat să-i salvez viaţa...

IZA:

Numai la târguri îţi stă capul!

CODRU:

Nu-l întrerupeţi! Spune Ionaşcule, spune mai departe! 

IONAŞCU:

Când ajung sub nucul cel mare din livada domnului pădurar, văd pe jos două umbre se zbat şi gem de mama focului. Gata îmi zic în gând, l-o sugrumat Lupu pe pădurar şi sar deodat îl prind de guler şi-l ridic în picioare. Tu ai înnebunit Lupule, îl omori! Strig la el, da când mă uit mai bine, eu l-am prins de guler pe birău, iar jos întinsă pe iarbă... nevasta domnului pădurar.

CODRU:

Mara?! Nu se poate!

IZA:

Ha-ha-ha!... Da ce Mara ta nu-i femeie, o credeai mai brează decât noi?

CODRU:

Nu se poate! O să-l dau în judecată... o să-l împuşc pe nemernic, o să...

IZA (către Ionaşcu):

Şi nu te-ai tărguit cu ei?

IONAŞCU:

Apăi m-am târguit şi cu ei, banii îştia mi-a dat birăul

(Scoate dim buzunar un şomoiog de bani.)

Iar Mara mi-a dat cerceii săi de aur.

IZA:

Ha-ha-ha!... Eu am scăpat mai ieftin.

LUPU:

Las că m-a jumulit pe mine destul, dacă n-o să ne înţlegem rămân fără cai.

(Către Ionaşcu.)

Ionaşcule noi ne-am gândit că poate...

IONAŞCU:

Nici un poate! Târgu-i târg!

LUPU:

Uite, eu l-am iertat pe domnul pădurar, fără să mă târguiesc cu el.

IONAŞCU:

Apoi, de te-ai târguit, sau nu te-ai târguit, asta-i treba ta, da când e vorba de mine – ori târgu cinstit, ori toporu!

LUPU  (către Codru şi Iza):

Haideţi să plecăm!

IONAŞCU:

Apoi, să plecaţi! Şi nu care cumva să uiţi de târg că...

LUPU:

Stai liniştit! Ce am promis îţi dau, poate o să te sature şi pe tine odată şi odată, Bunul Dumnezeu, de târguri, cum m-a săturat pe mine de ibovnice!

(Iese împreună cu Codru şi Iza.)

Scena VII

(Ionaşcu, Floare şi Baba Dragutina)

BABA DRAGUTINA:

D-apoi, dragii mătuşi, m-oi duce şi eu, îmi ajunge pe ziua de azi câte am văzut şi auzit.

IONAŞCU:

Apoi, mătuşă, ia ţine şi dumneata de aici câteva parale, că de nu mă trimiteai la pădurar...

(Îi întinde câteva bancnote.)

BABA DRAGUTINA:

Vezi! Eu nu mint ca altele.

(Ia banii.)

Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, că minte ai destulă! Noapte bună!

IONAŞCU:

Ha-ha-ha!... Apoi, cam aşe-i cum spui mătuşă! Noapte bună şi ţie!
FLOARE:  

Stai mătuşă că te petrec până la poartă, (ies amândouă).

Scena VIII

(Ianaşcu singur.) 

IONAŞCU:

Apoi, bag seama că la noi în sat tare mai seamănă nevestele între ele, toate-s cu

ibovnic, bată-le norocu! Hm, nu-i rău!

CORTINA

SFĂRŞIT