(Monolog)
Nici moartea nu
mai e ce a fost… și nu care cumva să îndrăzniți să-mi spuneți mie că nu e așa, sau
să începeți să-mi îndrugați verzi și uscate, că pe aici sau pe dincolo, că eu
unul… Da ce să mai zici de circul din ziua de azi, pe care ei îl numesc
înmormântare?... Păi așa arată o înmormântare?… Așa ca o… hai să fim serioși!
Uite, acum două săptămâni trecu în lumea
drepților Grigore a Lupului – gospodar, cum nu era altul în sat, odihnește-l, Doamne, în
iubirea Ta, împreună cu drepții Împărăției Tale!... Și uite așa stă Grigore
întins pe masă, afară-i zi de seceriș,
el se hodinește ca un boier, iar ai lui, aleargă ba în stânga, ba în dreapta,
o hărmălaie nene și un tărăboi ca la
balamuc, de parcă-i luase foc casa. Până
la urmă toți au dat fuga la oraș! Fetele pe la hăinării, feciorii după copărșeu
și cruce, iar Ana, muieri-sa după orez pentru sarmale, l-au lăsat pe Grigore,
singur cuc, că vorba aceea, de acuma nu-i prunc mic să cadă de pe masă. Da când
s-au întors… mai bine rămâneau pe acolo! L-au îmbrăcat pe bietul Grigore, mai
ceva ca pe notarul Tache, cu cămașă de naylon, cu costum negru, cravată la gât,
l-au încălțat cu pantofi din carton și gata! Dacă cumva Doamne ferește, bietul
Grigoare ar fi deschis ochii, ori ar fi luat-o la fugă, ori și-ar fi pupat
mâna, crezând că nu-i el. Dar copărșeul… De parcă ăla-i copărșeu?... Din rumegătură presată și dată cu lac… peste
două ierni nici urmă nu rămâne din el, iar crucea?... Ce să mai vorbim de
cruce… din țeavă de fier ca să urle vântul, ca o haită de lupi în ea. Dar lor,
nici că le pasă… numai să scape de Grigore din casă. L-au acoperit cu un
lințoliu taman cum îi perdeaua de la
primărie l-au cocoțat pe o mașină ca pentru iespoziție și pe aici ți Grigo’
drumul!
Ehe, cândva oamenii respectau moartea! Se pregăteau
pentru ea, mai ceva ca pentru nuntă… Păi la mine, spre un iezemplu, slava
Domnului! e pregătit totul. Cămeșa de sărbătoare țesută din bumbac, și pieptar
din pănură neagră și gaci noi-nouți și așternut mândru înflorat și pânză albă
cum îi zăpada… totul nou-nouț mă
așteaptă în ladă, iezact cum a pus răposata Mărie, fie-i țărâna ușoară! așa și
stă… Da uitasem să vă spun de opinci… Din piele de porc mistreț, da ce piele…
Mi le-a făcut bătrânul Toderaș, Dumnezeu să-l odihnească! De copărșeu nici nu
mai pomenesc! Din scândură de stejar de trei țenti, și atât de tihnit stai în
el de nu-ți vine să te mai ridici, Ilie Stolaru mi l-a făcut, iartă-l doamne și
pe el! «Nene Mihai – îmi spuse, – așa copărșeu am să-ți fac de o să mă
pomenești și peste o sută de ani.» și cruce din lemn de stejar mi-a cioplit.
Da, la mine totul e gata, totul e așa cum trebuie să fie, după orânduiala
pământului, pune-te jos și mori liniștit când vrei, chiar și acum căci nimeni
nu-și va bate capul cu tine. Numai să nu mă ducă cu mașina ca pe… că i-aș
blestema de dincolo de lume… Pe mine cu căruța trasă de boi să mă ducă, eu
le-am poruncit la ai mei… Că de m-ar duce Doamne ferește ca pe Grigore , n-aș
mai da două parale pe moarte, dar la mine slava Domnului totu-i așa cum trebuie
– după orânduiala pământului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu